Aceste reguli de gestionare a capitalului sunt destinate pentru a ridicarea siguranței depozitului de bani și asigurarea petrecerii cu siguranță a operațiunilor cu cel mai mare randament. Altfel, le mai numesc regulile "Money Management". Comerțul contemporan necesită respectarea strictă a regulilor MM, dar nu garantează obținerea profitului. Pentru a asigura securitatea depozitului de bani este necesar de asigurat îndeplinirea unor condiții.

1. Suma totală a mijloacelor depuse nu trebuie să depășească 50% din capitalul total. Acest principiu stabilește regula de calcul a marjei sub pozițiile deschise. Mulți analiști socot, că procentul mijloacelor depuse ar trebui să fie chiar mai mic: 5% - 30%. Menționăm, în special, că merge vorba anume despre suma totală (pentru câteva tranzacții). Adică, această regulă nu înseamnă, de exemplu, că pentru a face comerț pe o afacere, investind în ea deodată 50% din depozit - este rezonabil.
2. Suma totală a fondurilor, investite într-o afacere, nu poate depăși 10% - 15% din capitalul total. În acest caz, comerciantul este asigurat de depunerea excesivă de fonduri într-o afacere, ce ar putea duce la ruinare. Expresiv, această regulă este echivalentă aceleia, pentru "a nu pune toate ouăle într-un coș".
3. Norma riscului pentru fiecare poziție deschisă, determinată de nivelul expus stop-loss, nu trebuie să depășească 5% din suma totală a capitalului. Ȋn așa caz, dacă tranzacția va fi neprofitabilă, atunci comerciantul este dispus să piardă nu mai mult de 5% din suma totală a fondurilor sale. Cifra de 5% este preluată din lucrarea lui Merfi, însă, de exemplu, Elder numește cifra de 1,5% - 2%.
4. Suma totală a gajelor, depuse la deschiderea pozițiilor pe un grup de piețe, trebuie să fie nu mai mult de 20% - 25% din capitalul total. Aceasta reiesă din faptul că, în raport cu dolarul multe valute se comportă la fel, mai ales la ieșirea știrilor economice din SUA. Deaceea, pentru diversificarea riscurilor trebuie de lucrat cum pe perechile valutare, care au în componența sa dolarul, cât și pe cross–cursurile. Ȋntr-o astfel de condiție pierderile pe unele poziții deschise vor fi, cel puțin parțial acoperite din contul de profit ale altora.
   Există anumite reguli, referitoare la stabilirea nivelurilor stop-loss și take–profit la deschiderea pozițiilor. Toate perechile valutare se împart în volatile înalte și volatile joase. Majoritatea comercianților lucrează pe așa-numitul comerț "de pe parcursul zilei", când se deschid poziții pentru o perioadă de una – trei ore, aceste poziții perfecționează principalele circulații de pe piață pe parcursul zilei. Pentru a lăsa poziția pe ziua următoare, sunt necesare motive suficient de solide. Valoarea volatilității valutei determină nivelul așa-numitului "preț cu zgomot", care este stabilit aproximativ în felul următor: sunt luate 24 de lumânări ceasornice de la zero ore de la Grinvici și până la zero ore, se calculează lungimea lor între umbre (distanța în puncte dintre punctele higt și low), și mărimea obținută se împarte la 24. Experiența arată, că mărimea minimă a prețului de zgomot este egală aproximativ cu 30 de puncte. Astfel de instrumente valutare sunt volatile joase. Ȋn caz de mărire a "prețului cu zgomot" de la 40 de puncte instrumentul valutar este volatil înalt. Pentru tranzacționarea pe parcursul zilei nu are nici un rost de a depune un stop-loss mai mic decât mărimea prețului cu zgomot, adică mărimea expusă a stop-ordinului nu poate fi, în principiu, mai mică decât de 35 de puncte.
5. Raportul expus de stop–loss/take–profit pentru o poziție deschisă nu poate fi mai mic, decât aproximativ 1:2; cu alte cuvinte, reieșind din aceea, ce sa spus mai sus, mărimea expusă stop-loss nu poate fi mai mică de 35 de puncte, iar mărimea take–profit, respectiv, mai puțin de 60 de puncte. Această regulă permite într-un raport de afaceri reușite și nereușite de 1:1 de a avea în cont un mic profit.

Există o serie de reguli, care trebuie respectate în desfășurarea operațiunilor comerciale. În general vorbind, lucrul în FOREX cere de la comerciant o înaltă auto-disciplină și organizare, precum și aplicarea unui anumit sistem de lucru. Dacă vorbim despre tranzacționarea pe parcursul zilei, atunci zilnic trebuie de îndeplinit un anumit regulament.

1. Când deschideți la începutul zilei terminalul de tranzacționare este necesar de a analiza starea actuală a pieței, adică, de dat răspuns la întrebarea: unde se află acum prețurile și de ce ele se află acolo, ce se petrecea în acel timp, cât terminalul a fost deconectat, iar mișcările de preț nu erau urmărite de către comerciant.
2. Este necesar de a face cunoștință cu calendarul de ieșire a știrilor economice pe astăzi. La ce oră pe Grinvici, ce fel de știri ies și cum acestea pot influiența asupra stării pieței și mișcarii prețurilor. Deprinderile de analiză fundamentală se dobândesc numai prin experiență, pentru aceasta este necesară o experiență practică de comerț.
3. De a determina nivelurile curente de forță, cu ajutorul principalelor instrumente valutare, folosite în comerț, de a identifica gama curentă a prețurilor pe parcursul zilei.
4. Reieșind din analiza făcută, de întocmit un plan de tranzacționare pe o zi, și anume: la atingerea căror niveluri de preț este posibilă intrarea în piață, nivelul de stop-loss expus respectiv, mărimea posibilă a profitului și, respectiv, nivelul de take–profit. Care sunt condițiile de intrare în piață, ieșirii din el, care situație a prețurilor va fi netitulară și va cere de a ieși imediat din piață.Trebuie de înțeles, că atunci când se primește hotărârea cu privire la intrarea în piață, trebuie de ținut cont de concluziile analizei și nu de reacționat la pierderile curente de pe pozițiile deschise și transferate pe următoarea zi. La deschiderea poziției este necesar de a planifica în mod clar durata tranzacției, și după expirarea termenului programat de apriciat posibilitățile ieșirii din piață până la apariția oricăror schimbări semnificative de preț în rezultatul mișcărilor de piață.
5. Respectați cu strictețe planul de tranzacțiune adoptat. La intrarea în piață trebuie să vă dați în mod clar un răspuns la întrebarea: "Ce este un motiv pentru intrarea în piață". Un astfel de motiv ar trebui să fie o combinație a coincidenței de concluzii a analizei cu situația curentă de prețuri, confirmată de indicatorii tehnici (nu mai puțin de doi).
6. Este strict interzis de a muta nivelul de stop-loss calculat anterior, spre creșterea pierderilor posibile, indiferent cum ar părea situația. Cu atât mai mult, este considerat riscant lucrul fără nivelurile de opriri înaintate.
7. La intrarea în piață trebuie de luat în considerare mișcările posibile a cursurilor valutare la ieșire - știrile economice. Mișcările puternice a cursurilor valutare pe un termen scurt pot întrerupe ordinele stop, după ce piața va merge în direcția, stabilită de comerciant. Se recomandă, ca cu 30 de minute înainte de ieșirea știrilor economice, care pot influiența asupra cursurilor valutare în mare măsură, de a nu deschide noi poziții, de a proteja poziția actuală, trecând ordinele stop în punctul fără pierderi, sau prin închiderea pozițiilor curente cu privire la fluctuațiile de cursuri posibile.

Acoperirea riscurilor deschiderea afacerilor pe o piață pentru a compensa influiența riscurilor de preț egală, dar opusă poziției de pe o altă piață. De obicei, hedging-ul se petrece cu scopul de a asigura riscurile de schimbare a prețurilor prin încheierea afacerilor pe piețe de urgență.

Cel mai des întâlnit tip de hedging — este hedging-ul cu contractele futures. Apariția contractelor futures a fost cauzată de necesitatea de asigurare de la schimbarea prețurilor la bunuri. Primele operațiuni cu contractele futures au fost comise în Chicago pe bursele de mărfuri anume pentru protecția împotriva schimbărilor bruste ale conjuncturii pieței. Până în a doua jumătate a secolului al XX-lea hedging-ul (acest termen deja atunci a fost fixat în unele documente normative), era folosit exclusiv pentru îndepărtarea riscurilor de preț. Ȋnsă, trebuie de menționat, că drept scop al hedging-ului este nu înlăturarea riscurilor, ci optimizarea acestora.

Mecanismul hedging-ului constă în echilibrarea obligațiilor pe piața de numerar (de mărfuri, de titluri în valori, valutare), și opuse în direcție pe piața futures.

În afară de operațiunile cu contractele futures, drept operațiuni de hedging pot fi considerate și operațiunile cu alte instrumente de urgență: contractele forward și opțiunile. Rezultatul hedging-ului este nu numai reducerea riscurilor, dar și reducerea profitului posibil.

Deosebesc hedging prin cumpărare și prin vânzare. Hedging prin cumpărare (hedging-ul cumpărătorului, hedging lung) este legat cu achiziționarea contractului futures, care oferă cumpărătorului asigurarea de la majorarea posibilă a prețurilor în viitor. Ȋn momentul hedging-ului prin vânzare (hedging-ul vânzătorului, hedging scurt) se presupune de a petrece vânzarea pe piață a mărfii reale, și cu scopul de asigurare de la o posibilă reducere a prețurilor în viitor se efectuează vânzarea instrumentelor urgente.

Scopul hedging (asigurarea riscurilor) este protecția împotriva schimbărilor nefavorabile ale prețurilor pe piața de acțiuni, activele de mărfuri, valutelor, ratelor dobânzilor, și altele.

Compania noastra acordă o însoțire profesională, consultație și ajutor în crearea proiectului de investiție, analizarea, planificarea, acoperirea riscurilor și realizarea rezultatului preconizat.

Planificarea investițională - este un proces ordonat de prelucrare a informației cu scopul de a elabora un proiect, care determină din timp indicatorii pentru atingerea scopurilor.

Planificarea are următoarele niveluri:

• nivelul strategic;
• nivelul tactic;
• nivelul tactic;

Ȋnsemnătatea planificării constă, înainte de toate, în faptul, că aceasta poate oferi un grad înalt și o probabilitate înaltă de a atinge scopul pe baza de pregătire sistematică a deciziilor. Astfel, ea reprezintă condiția activității eficiente a întreprinderii. Planificarea îndeplinește următoarele funcții:

• descoperirea șanselor și riscurilor;
• formarea unei manevre pentru viitoarele acțiuni;
• reducerea nivelului de complexitate;
• contribuirea la efectul de sporire a rezultatelor;
• stabilirea scopului;
• preîntâmpinarea din timp;
• coordonarea unor planuri;
• identificarea problemelor;
• definirea controlului.

La întocmirea planurilor se folosește informația, adică, cunoștințele, destinate pentru a atinge anumite scopuri. Ȋn planificare se folosesc cunoștințele pentru identificarea problemelor și primirea deciziilor. Ele se referă la formarea scopurilor, indicatorilor externi, indicatorilor interni, variantelor alternative de decizie.

Alternativele tipice ale planificării investiționale pot fi descrise prin următoarele întrebări:

1. Urmează oare de facut investiții sau de renunțat la ele?
2. Care dintre câteva obiecte investiționale de excludere reciprocă, trebuie să fie realizate?
3. Cât timp trebuie să fie exploatat obiectul de investiție, dacă acest obiect este deja realizat?
4. Ce fel de investiții și în ce volum trebuie realizat concomitent cu un deficit de mijloace financiare?
5. Ce fel de obiecte de investiții, în cât timp și în ce volum trebuie să fie realizate?
6. Ce fel de obiecte de investiții în cât timp și în ce cantități trebuie să fie realizate?

Analiza alternativelor determină indicatorii, pentru care trebuie să fie făcute prognoze. Prognozele reprezintă niște predicții despre viitoarea stare a lucrurilor, compuse pe baza experienței practice și a cunoștințelor teoretice. Prognozele se împart în: pe termen scurt, mediu și pe termen lung. Compania noastra acordă o însoțire profesională, consultație și ajutor în crearea proiectului de investiție, analizarea, planificarea și realizarea rezultatului preconizat.