Titlurile de valoare și piața de acțiuni, pe care se efectuează cumpărarea și vânzarea lor, își ia începutul de la târgurile de polițe, care erau cunoscute încă în secolul al XIII-lea. Forma și modul de tranzacționare pe piața de acțiuni a titlurilor de valoare de-a lungul secolelor s-au schimbat, însă, la urma urmei totul se reducea la cumpărarea și vânzarea documentelor speciale, care aveau o valoare destul de o anumită, care putea crește și scade în timp.
Drept obiect de piață în circulația pieței de acțiuni servea – acțiunile, obligațiunile, contractele futures și opțiunile. De asemenea, piața de acțiuni a titlurilor de valoare are o împărțire după tipul de circulație a hârtiilor: piață primară și secundară. Pe piața primară, drept prețioase se vând hârtii noi, adică, pentru prima dată compania vinde o parte din acțiunile sale pentru a obține profit, iar când titularii acestor acțiuni le vând terței părți, acțiunile pleacă pe piața secundară.
Acțiunile – titluri de valoare, care acordă deținătorului dreptul la deținerea unei cote a companiei pe acțiuni, de a obține profit din activitatea companiei și de a participa la luarea deciziilor în cadrul companiei.
Acțiunile sunt mai răspândite, pentru că aproape toate companiile mari scot acțiunile sale pe piața de acțiuni a titlurilor de valoare, iar obligațiunile, de obicei, le scot pe piață într-o perioadă nestabilă pentru companie.
Futures – contract pe condiții specifice de vânzare/cumpărare a unui anumit activ la un anumit termen în viitor, dar la un preț stabilit în momentul tranzacției. Contractele futures au un șir de caracteristice:
- Un număr fix de marfă, indicat de la început în contract.
- Un termen concret. Livrarea produsului se realizează într-un anumit termen, tocmai atunci cumpărătorul poate să facă schimb de bani pe marfă. Și, de asemenea, este limitat termenul de licitație, la expirarea acestuia, se închei afaceri pe o altă dată de livrare.
Compania noastră oferă comerțul pe CFD-uri la acțiunile și contractele futures a indicilor americani de frunte: la bursa de acțiuni din New York (NYSE) și la bursa de marfă și materie primă din New York (NYMEX).
CFD (Contract for Difference) – Contract la diferență – este un instrument de tranzacționare pe piața de titluri de valoare, care permite extragerea profitului din schimbarea prețului a activului de bază. Un astfel de mecanism există, deoarece schimbările prețului, de exemplu, la o acțiune, coincide cu schimbarea de preț la CFD-uri. Dar în tranzacționarea de CFD-uri nu primiți acele drepturi, pe care le-ați fi primit la cumpărarea titlurilor de valoare, de exemplu, CFD-urile pe acțiuni, nu Vă acordă dreptul la obținerea de profit a companiei, dar nu este nevoie de proceduri pentru întocmirea drepturilor la aceste acțiuni. Astfel, scopul unui asemenea instrument – speculația pe piața Forex.
Așa dar, titlurile de valoare și piața de acțiuni servește pentru circulația acțiunilor, contractelor futures, obligațiunilor, opțiunilor, și să opereze pe ea poate fiecare, cine are un cont de tranzactionare. Pentru a obține acces la tranzacționarea CFD-urilor pe titluri de valoare și piața de acțiuni puteți, prin deschiderea unui cont in cadrul companiei noastre.
Tranzacții cu titluri de valoare și CFD-uri la ele se fac pe piața de acțiuni. Bursa de acțiuni – participantul direct al pieței de titluri de valoare, care organizează procesul de tranzacționare, oferind capacitate tehnică și condiții pentru intrarea pe piață în mod similar de schimb valutar. Bursa de acțiuni are aceleași sarcini, ca și cea valutară: oferirea condițiilor și locului pentru efectuarea afacerilor de vînzare/cumpărare a titlurilor de valoare, precum și reglamentarea prețurilor la hârtii.
Bursa de acțiuni este un tip al bursei de acțiuni și lucrează absolut pe aceeași schemă, dar obiectul circulării este exclusiv acțiunile companiilor. Bursa de acțiuni este cea mai răspândită, datorit faptului, că la bursa de acțiuni prețurile la hârtii se schimb mai repede și mai des, decât la alte burse, de exemplu, contracte futures sau de opțiuni. Compania noastră Vă oferă o tranzacționare de CFD-uri la bursa de acțiuni din New York, unde Veți putea efectua tranzacții cu CFD-uri pe acțiunile marilor companii americane.